Orice greseala pe care o facem e o oportunitate de a ne imbunatati performantele. Am stat de vorba cu cativa jurnalisti si i-am intrebat care ar fi dupa ei, ele mai mari oportunitati de imbunatatire a relatiei lor cu specialistii in PR si invers.
Primul dintre acestia a fost Dan Dragomir, jurnalist la Saptamana Financiara(aici gasiti articolele lui Dan din SFin), ex-redactor la Ziarul Financiar(iar aici articolele pe care le-a scris in ZF).
Iata care crede Dan ca sunt aceste oportunitati, din experienta lui cu reprezentanti ai industriei de PR:
1. Sa afle programul de lucru al jurnalistilor (unii nu lucreaza vinerea, si lucreaza, in schimb duminica) – pare truism, insa uite ca nu toti stim asta, din ce-mi povesteste Dan
2. Sa targeteze mai bine materialele pe care le trimit si sa mediteze mai prelung asupra si valorii de stire pe care o are un material. Bineinteles, sa le trimita doar pe cele care considera ca merita, si sa nu insiste pentru publicarea unor materiale pe care un ziarist nu le considera „newsworthy”.
3. Sa inteleaga ca pe unii jurnalisti ii irita telefoanele si mailurile de verificare si sa fie mai atenti cu asta
4. Sa confirme ca au primit intrebari, sa spuna in cat timp pot raspunde si apoi sa si raspunda.
5. Sa intermedieze eficient interviuri cu oficialii firmei angajator sau client
6. Sa comunice si intern managementului informatiile folosite pentru a genera aparitii in presa
„PR-ii din Romania prefera sa iti dea ei raspunsuri, eventual aceleasi pentru toti ziaristii, semnate de un director agreat cu directorul de comunicare al companiei,daca a doua zi cineva il opreste pe strada pe directorul respectiv, ala habar nu are ca a dat interviuri in toata presa”
Pareri pe tema asta? Reactii? Completari?
PR FORUM 
De acord cu 1, 2, 5 si 6.
La punctul 3 as observa ca asa numitele telefoane de „follow-up” sunt indicate doar in situatii obiective (trimiterea si confirmarea unei invitatii, verificarea si corectarea unei erori logistice/ tehnologice si a targetarii corecte) si ca nu este firesc sa le dai pentru a intreba jurnalistul „daca o sa publice”.
In cazul punctului 4 eu aveam alta abordare: am incurajat de fiecare data jurnalistii sa-mi comunice si termenul limita, pentru o comunicare mai buna si mai eficienta.
s-au facut si se fac tot felul de seminarii si conferinte de relatii publice in cadrul carora au loc workshop-uri cu tema relatia pr-jurnalist. toate acestea cu scopul de a eficientiza asa zisa colaborare dintre cei doi comunicatori.
intrebarea este: se va imbunatati aceasta relatie? eu nu cred.
pr-ii vor sa detina controlul asupra informatiilor, stirea sa se transmita asa cum au redactat-o ei, in timp ce jurnalistii nu suporta sa le spui ce sa faca.
Pana la urma aceasta relatie nu este una reciproc avantajoasa. de ce?pentru ca oamenii de pr au nevoie de jurnalisti si nu invers. ei au ceva de pierdut sau de castigat in timp ce pe jurnalisti acest lucru nu-i afecteaza. ei interpreteaza stirea asa cum vor sau cred.
Laura, in primul rand nici jurnalistii n-ar avea suficiente informatii, daca nu ar putea apela la responsabili de PR, sau, in lipsa unui PR eficace, la manageri sau alti reprezentanti ai companiei.
Cred ca simplifici prea mult lucrurile, si privesti interesul persoanei de PR ca fiind diferit de al jurnalistului, cand situatia e exact invers. Jurnalistul vrea sa scrie/sa realizeze un material cat mai interesant, eventual intr-un spatiu cat mai mare, daca e entuziast, sau in spatiul alocat, daca are o anumita limita, vrea sa i se aprobe fara probleme publicarea de catre seful de sectie/departament, si, din nou, EVENTUAL, sa lucreze cat mai putin la acel material.
Stii care e partea amuzanta? Si tu trebuie sa iti doresti cel putin acelasi lucru, de fiecare data cand lucrezi cu un jurnalist. Pentru ca doar asa materialul tau va atinge spatiul maxim, si doar asa jurnalistul respectiv va avea pentru tine, data viitoare, o deschidere maxima.
Vrei sa apara fix cum l-ai redactat tu? Simplu. Scrie-l asa cum ar trebui sa apara. 🙂
In al doilea rand, in era internetului, companiile au descoperit(unele) sau vor descoperi in curand(altele) ca pot comunica si direct cu publicurile lor tinta, fara sa apeleze la mass-media, pentru a complica inutil procesul.
Asa ca, desi veti auzi multi jurnalisti care si-au pierdut rabdarea si lucreaza direct cu managerii, scurtcircuitand omul de PR, nu e pentru ca jurnalistul nu are nevoie de un echivalent in companie, ci pentru ca acea relatie nu functioneaza. Trebuie, si poate fi, imbunatatita. Prin modul de mai sus.
Ionut, sigur, tu vorbesti din perspectiva unui om care a lucrat pe ambele baricade. Poate stii mai bine cum stau lucrurile. Dar un jurnalist care vrea sa realizeze un material bine documentat nu se rezuma la ce ii trimite pr-ul.
Si mai exista si pr-i multumiti atunci cand ziaristii nu vin la conferinte si asteapta mapa de presa pe mail si atunci materialul apare cam cum si-ar dori reprezentantul companiei respective.
Poate sunt putin cam vehementa in descrierea acestui
„concubinaj” sau „dragoste cu nabadai” si tind sa iau partea oamenilor de relatii publice, insa militez de fapt pentru imbunatatirea acestei relatii. Sunt convinsa si ca exista pr-i care sunt pe alta lume si de fapt nu stiu sa faca pr.
Laura, din primul tau comentariu observ un aspect care merita dezbatut separat, poate: oamenii de PR au devenit gatekeeperi in locul presei?
Fiecare padure are si uscaturi. Hai sa ne focusam asupra diminuarii lor, constructiv. Daca militezi pentru imbunatatirea relatiei PR-presa, atunci e recomandabil sa crezi ca se va schimba 🙂
Mirona, eu cred ca noi suntem dintotdeauna si gatekeeperi, doar ca asta inseamna sa filtrezi si sa comunici ce e public si avantajos, nu sa blochezi orice comunicare.
Ionut, nu cred ca din comentariul meu reiese ceva legat de blocare comunicarii.
anyway, succes la forum
Nici nu am zis ca ar reiesi asta, imi pare rau daca ai crezut ca ma refer la comentariul tau. Uite un exemplu, ca sa vezi la ce faceam trimitere